Business

Imperium

Locație:

București

Durată:

10 Sesiuni x 90 minute

Ce este Imperium?

Imperium, așa cum spune și titlul, este un program care îi permite unui antreprenor să gestioneze organizația construită pornind de la sistemele, procedurile și instrumentele ce constituie conștiința organizațională.

În fiecare companie care dorește să evolueze, să se scaleze sau chiar să se consolideze este necesar să existe un sistem ușor de reținut, ușor de aplicat și care denotă standarde egale, armonioase pentru toți membrii echipei. Această congruență a standardelor din conștiința organizațională permite companiei să aibă rezultate predictibile, acțiuni care vizează obținerea rezultatelor dorite, dar și capacitatea oamenilor de a reprezenta un anumit nivel de conectare la crezurile companiei, la viziune, la misiune, la valorile pe care compania le are.

Ce conține Imperium?

Imperium se desfășoară în 10 întâlniri, a către 90 de minute. Totodată pot fi create și pachete personalizate în funcție de dimensiunea companiei, în funcție de structura organigramei și în funcție de interval ales pentru implementarea transformărilor.

Ce obții în Imperium?

Ce obții în Imperium?

Înțelegi situația actuală din companie, pe baza conștiinței organizaționale existente. Cele mai multe companii creează o structură organizațională abia la momentul la care se scalează. Asta nu înseamnă că ea nu există, ci înseamnă că există și afectează compania la un nivel tacit. Atunci când construim o conștiință organizațională la modul conștient, oamenii din companie au ocazia să adere la ceea ce reprezintă valorile companiei, misiunea și viziunea din acea companie.

Creezi un cod de comunicare, indiferent că e vorba de un cod de comunicare cu clienții, cu echipa, cu managementul sau un cod de comunicare între departamente. A avea o comunicare coerentă, autentică în interiorul structurii organizaționale permite a antreprenorului să genereze un spațiu armonios care să permită atât colaborării și apartenenței să se întâmple, cât și rezultatelor de calitate să fie cauzate de oamenii din interiorul organizației prin eforturile lor susținute.

Înțelegi problemele organizaționale. Într-o organizație, problemele au tendința să vină datorită nerespectării valorilor și sunt de obicei complementare acestora, ceea ce înseamnă că vom crea seturi de proceduri și instrumente care să permită oamenilor să adreseze cu ușurință traumele organizaționale.

Creezi un lanț ierarhic care permite transmiterea cu ușurință a proceselor de delegare de autoritate, în așa fel încât oamenii să poată să creeze un viitor personal cât mai aproape și cât mai aliniat cu viitorul organizațional, afectând în felul ăsta retenția la nivelul companiei. 

Creezi o structură în interiorul căreia te poți orienta către procesele ce solicită atenția la modul cel mai relevant: procesele ce țin de viziunea companiei, de expansiunea acesteia și de relaționarea cu managementul altor companii. Ai ocazia să te extragi din procesele de bază care consumă timp și îți afectează valoarea și impactul la nivel organizațional și să îți dedici timpul acelor procese care cauzează stabilitatea sau scalarea companiei.

Pentru cine este Imperium?

webinar relatii bani sanatate marius
webinar relatii bani sanatate marius

La nivel de structură organizațională, acest program este recomandat pe toate nivelurile pre-management, TESA și personal de producție. Totodată, Imperium este recomandat liderilor managementului executiv și oamenilor care doresc să creeze o structură organizațională predictibilă care aduce echilibru și care permite o retenție sporită maximizând valoarea training-ului oferit oamenilor din acea companie.

Cum pot deveni parte din Imperium?

294

294

Înainte de înscrierea în programul Imperium, este recomandată absolvirea programului Puterea Trecutului - modulul I din Trilogia Puterii Personale. Dacă încă nu ești absolvent al acestui program, îl poți parcurge și în timp ce urmezi programul Imperium. 

În momentul în care alegi să te înscrii în Imperium, vom face o analiză inițială a companiei și, în baza acelei analize, construim pachete de programe ce sunt disponibile întregii companii, cum ar fi training-uri, bootcamp-uri sau alte tipuri de educație care vor permite creșterea companiei la nivel următor. În aceste pachete pot fi incluse și programe adiacente care fac o diferență în structura conștiinței organizaționale, cum ar fi programe din Trilogia Puterii Personale sau din Trilogia Organizației Conștiente.

În curând în Imperium...

Totodată, unul dintre lucrurile care vor fi disponibile în curând în programul Imperium este fundația pentru construirea unei conștiinței organizaționale reale, solide: cărțile din seria Spiritonomics care sunt în rezonanță cu valorile autentice ale companiei respective. 

Care este diferența dintre Imperium și Obtainium Professional?

La Obtainium Professional lucrăm doar cu liderul companiei sau cu managerii trimiși de către liderul companiei. În Imperium, implementarea se face în întreaga companie, în mai multe valuri, lucrând în special pe procese și proceduri cu majoritatea departamentelor companiei.

Înscrie-te acum

4500€+ TVA

Include:

8 sesiuni 1 la 1 a câte 90 de minute cu Marius Spiridon

Reconstruirea procedurilor de lucru din businessul tău

⁠Următorul nivel pentru businessul tău prin sustenabilitate și coerență deplină în cultura organizațională

Testimoniale

Află cum programele noastre au ghidat alți oameni cum să trăiască viața în termenii lor!

Întrebările voastre

Ce este Createrra?

Createrra este liderul în furnizarea de traininguri în domeniul comunicării transformaționale în România. 

Ce este Departamentul Immersions?

În departamentul IMMERSIONS, antrenăm oameni pentru a-și dezvolta abilitățile sociale, generând interacțiuni în echipe, comunități și familii bazate pe responsabilitate, autenticitate și integritate. 

Ce este Departamentul Business?

Departamentul de business facilitează conexiuni între antreprenori și conștiința organizațională, promovând înțelegerea impactului direct al nivelului de dezvoltare al creatorilor din companie asupra rezultatelor economice. 

Ce este Departamentul Leadership?

Departamentul Leadership promovează dezvoltarea abilităților de interacțiune în grupuri, încurajând inspirația, unificarea și creativitatea, influențând calitatea rezultatelor pentru a crește impactul și relevanța acestora. De asemenea, amplifică capacitățile umane de a mobiliza și ghida mulțimi de oameni prin inspirație, motivare și unificare către rezultate practice și relevante. 

Ce este Departamentul Retreats?

Departamentul Retreats oferă programe desfășurate în medii naturale, concepute pentru a sprijini integrarea oamenilor într-un spațiu neformal, unde își pot descoperi abilitățile de colaborare, unificare și inspirație alături de ceilalți, în timp ce se relaxează și se regenerează. Participanții la un retreat experimentează o conexiune profundă cu mediul natural și cu ceilalți, descoperind o acceptare și înțelegere a proceselor și experiențelor care ne unesc, în special prin colaborare.

Ce este Puterea Trecutului?

"Puterea Trecutului" este primul modul al suitei tematice "Trilogia Puterii Personale", fiind axat pe stabilirea unei relații clare, funcționale și cauzale între individul actual și influențele trecute care au modelat comportamentul său până în momentul începerii acestui program. Programul "Puterea Trecutului" îi ajută pe participanți să echilibreze vârsta emoțională specifică paradigmelor care au fost cruciale pentru succesul lor în trecut și în copilărie, cu vârsta biologică, care reprezintă contextul concret în care adulții e necesar să activeze și să evolueze în prezent.

Ce este Programul Leadership Createrra?

Programul Leadership oferă participanților instrumentele necesare pentru a lucra eficient atât individual, cât și în echipă, spre atingerea obiectivelor personale sau sociale, promovând totodată dezvoltarea disciplinei în realizarea acțiunilor relevante pentru aceste obiective. Acest program durează un an și conține câteva obiective puternice: scrierea și lansarea unei cărți la evenimentul de absolvire, TransformNation, crearea unui program, absolvirea Trilogiei Puterii Personale, inspirația a 12 persoane și multe alte provocări intense menite să sporească o creștere mare în zona de leadership.

Cum pot deveni partener Createrra?

Imediat ce devii absolvent al Modulului I - Puterea Trecutului din Trilogia Puterii Personale și ai propria afacere, devii eligibil pentru a fi partener Createrra. Tot ce ai de făcut este să ne scrii la partnership@createrra.ro, iar Andreea Orîndaru, cea care se ocupă de acest departament, îți va oferi toate detaliile despre cum poți face parteneriatul cu Createrra să devină o realitate. 

Nu ai găsit ce căutai?

Vino să te alături oamenilor care au ales să deschidă poarta către transformare în viața lor

webinar relatii bani sanatate